BUCUREȘTI

Timp de mulți ani a existat un nivel foarte scăzut al infectărilor cu HIV în rândul consumatorilor de droguri din București. Situația s-a schimbat radical în ultima perioadă, numărul de noi cazuri de HIV crescând de la patru în 2007 la 801 până în 31 decembrie 2014. De ce? În parte din cauza exploziei pieței se substanțe psihoactive stimulente (vândute sub denumirea „etnobotanice”) care a dus la o creștere rapidă a numărului de injectări: un consumator de heroină se injectează de 4-5 ori pe zi, iar un consumator de substanțe stimulente, de 10-15 ori pe zi. Celălalt factor este scăderea bruscă a accesului la seringi sterile în aceeași perioadă, astfel că persoanele consumatoare de droguri injectabile au început să folosească tot mai mult seringile în comun, ceea ce adus la noi cazuri de infectare. Sursă: Wikipedia

În România există programe de reducere a riscurilor, acestea încercând să prevină folosirea în comun a echipamentului de injectare și (ca urmare) a bolilor cu transmitere sanguină. Aceste programe îi ajută de asemenea pe consumatori să acceseze servicii de dezintoxicare. Majoritatea acestor programe au fost finanțate de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei, dar după intrarea țării în UE, aceasta nu a mai fost eligibilă pentru noi finanțări. Nici guvernul, și nici municipalitatea nu au oferit fonduri care să asigure sustenabilitatea programelor de reducere a riscurilor, astfel că aceste servicii au trebuit să fie diminuate.

Începând cu anul 2010, finanțările pentru reducerea riscurilor au avut fluctuații, permițându-le furnizorilor de servicii să-și continue munca, dar punându-le totodată în mișcare imaginația pentru a găsi noi căi de a include serviciile de schimb de seringi și de tratament substitutiv în cadrul unor programe mai generale de finanțare, precum Fondurile Structurale Europene. Chiar dacă eficiența abordării de reducere a riscurilor e acceptată și recunoscută de mare parte a factorilor de decizie, vorbele de sprijin încă nu au fost însoțite de un angajament financiar. Această situație duce la întreruperi în furnizarea serviciilor, cum s-a întâmplat în iulie 2013 când, confruntați cu perspectiva închiderii temporare a multor servicii din cauza lipsei de echipament și de medicamente, organizațiile societății civile împreună cu persoanele consumatoare de droguri au organizat un protest pentru a cere sprijinirea urgentă a serviciilor de reducere a riscurilor.

Mulți consumatori de droguri trăiesc pe stradă sau, în timpul iernii, în sistemul public de canalizare în subteran, unde nu există apă curată și condițiile sunt complet neigienice. Deșeurile rezultate în urma consumului de droguri și tensiunile provocate de acesta sunt o sursă continuă de tulburări în cartierele afectate. Organizațiile societății civile încearcă să paveze drumul spre crearea camerelor de consum unde persoanele care au nevoie să se poată injecta sub supraveghere medicală, într-un mediu igienic, fără a mai fi aruncate seringi pe stradă sau a mai provoca deranj vecinilor. Bucureștiul trebuie să-și creeze o strategie cu cele patru componente și să ofere sprijin pentru prevenire, tratament și reducerea riscurilor, de asemenea fiind necesară instruirea polițiștilor în vederea cooperării cu aceste servicii. Acordați sprijin petiției noastre!
În România avem ca partener în campania noastră Romanian Harm Reduction Network. Pentru a afla mai multe despre situația din România, vizionați materialul video realizat de Drugreporter împreună cu Romanian Harm Reduction Network. https://www.youtube.com/watch?v=Tvl7Ddfa8OE

Petiție

Pentru a ne sprijini în campania noastră de a crește siguranța propriilor orașe, puteți lua măsuri semnând petiția!